Osteonecroza genunchiului

Definiție și prevalență

Osteonecroza genunchiului reprezintă moartea celulelor osoase din această articulație. Afecțiunea apare când aportul sangvin la os este întrerupt. Prevalența osteonecrozei genunchiului este de aproximativ 10% din cazurile de osteonecroză. Incidența crește odată cu vârsta, fiind mai frecventă după 50 de ani. Bărbații sunt afectați de două ori mai des decât femeile.

Anatomia și fiziologia genunchiului

Genunchiul este cea mai mare articulație sinovială din corpul uman. Structura sa osoasă include femurul distal, tibia proximală și rotula. Cartilajul articular acoperă suprafețele osoase, asigurând mișcarea fluidă. Ligamentele încrucișate și colaterale stabilizează articulația. Meniscurile absorb șocurile și distribuie uniform presiunea. Vascularizația genunchiului este asigurată de arterele geniculare. Inervația provine din nervii femural, tibial și peroneal comun.

Fiziopatologia osteonecrozei

Osteonecroza apare când fluxul sangvin către os este compromis. Cauzele includ traumatisme, boli autoimune și utilizarea prelungită de corticosteroizi. Întreruperea circulației duce la moartea celulelor osoase. Țesutul osos afectat se prăbușește treptat. Articulația își pierde funcționalitatea normală. Procesul este progresiv și poate duce la artroză severă. Mecanismele exacte ale osteonecrozei genunchiului rămân parțial necunoscute.

Factori intrinseci

Vârsta înaintată crește riscul de osteonecroză a genunchiului. Persoanele peste 50 de ani sunt mai predispuse. Sexul masculin prezintă un risc dublu față de cel feminin. Bolile autoimune, precum lupusul eritematos sistemic, pot afecta vascularizația osoasă. Afecțiunile hematologice, ca anemia falciformă, pot obstrucționa vasele mici. Tulburările de coagulare predispun la formarea de microtrombi în vasele genunchiului. Obezitatea supune articulația genunchiului la stres mecanic excesiv.

Factori extrinseci

Traumatismele acute ale genunchiului pot întrerupe fluxul sangvin local. Utilizarea prelungită de corticosteroizi reprezintă un factor major de risc. Consumul excesiv de alcool afectează metabolismul osos și circulația sanguină. Fumatul reduce aportul de oxigen la nivelul țesuturilor. Expunerea la radiații ionizante poate deteriora celulele osoase. Anumite medicamente, precum bifosfonații, pot induce rareori osteonecroză. Activitățile fizice intense sau repetitive pot suprasolicita articulația genunchiului.

Mecanisme patogenice

Întreruperea fluxului sangvin reprezintă mecanismul central al osteonecrozei genunchiului. Microtrombozele vasculare duc la ischemie locală și moartea celulelor osoase. Creșterea presiunii intraosoare compromite circulația și drenajul venos. Acumularea de radicali liberi provoacă stres oxidativ și leziuni celulare. Disfuncția mitocondrială perturbă metabolismul energetic al osteocitelor. Apoptoza celulară excesivă accelerează procesul de degradare osoasă. Dezechilibrul între formarea și resorbția osoasă afectează remodelarea țesutului osos.

Simptome precoce

Durerea este primul și cel mai frecvent simptom al osteonecrozei genunchiului. Inițial, disconfortul este ușor și intermitent, localizat profund în articulație. Pacienții pot descrie o senzație de greutate sau presiune în genunchi. Durerea se accentuează la mers, urcat scări sau după repaus prelungit. Rigiditatea articulară matinală poate dura până la 30 de minute. Unii pacienți raportează senzații de instabilitate sau slăbiciune a genunchiului afectat. Crepitațiile fine pot fi percepute în timpul mișcării articulației.

Evoluția clinică

Simptomele se agravează progresiv pe măsură ce boala avansează. Durerea devine constantă, interferând cu activitățile zilnice și somnul. Amplitudinea mișcărilor genunchiului se reduce treptat, afectând mersul. Claudicația devine evidentă, pacientul adoptând o poziție antalgică. Edemul articular apare în stadiile moderate și avansate ale bolii. Atrofia musculaturii coapsei se instalează datorită utilizării reduse a membrului. Deformările genunchiului pot deveni vizibile în fazele tardive ale afecțiunii. Crepitațiile devin mai intense și palpabile la mișcarea articulației.

Complicații asociate

Artroza secundară reprezintă cea mai frecventă complicație a osteonecrozei genunchiului. Colapsul osului subcondral poate duce la deformări severe ale articulației. Fragmentele osoase libere intraarticulare provoacă blocaje mecanice și sinovită. Instabilitatea articulară crește riscul de căderi și leziuni asociate. Contracturile musculare și capsulare limitează semnificativ funcția genunchiului. Durerea cronică poate induce depresie și anxietate la pacienții afectați. Imobilizarea prelungită predispune la atrofie musculară și osteoporoză regională. În cazuri rare, poate apărea osteomielita secundară infecției zonei afectate.

Examenul clinic

Anamneza detaliată evidențiază debutul și evoluția simptomelor pacientului. Medicul evaluează intensitatea și caracterul durerii, precum și factorii agravanți. Inspecția genunchiului poate releva edem, deformări sau atrofie musculară. Palparea identifică punctele dureroase și apreciază temperatura locală a articulației. Medicul testează amplitudinea mișcărilor active și pasive ale genunchiului. Stabilitatea articulară se evaluează prin manevre specifice precum testul sertarului. Forța musculară a cvadricepsului și ischiogambierilor este cuantificată. Observarea mersului pacientului oferă informații despre funcționalitatea articulației afectate.

Investigații imagistice

Radiografia simplă reprezintă primul pas în evaluarea imagistică a genunchiului. Aceasta poate evidenția zone de radiotransparență sau aplatizarea condililor femurali. Rezonanța magnetică nucleară (RMN) este cea mai sensibilă metodă diagnostică. RMN-ul detectează modificări precoce ale măduvei osoase și edemul asociat. Tomografia computerizată oferă detalii despre structura osoasă și eventuala fractură. Scintigrafia osoasă poate identifica zone de activitate metabolică crescută. Ultrasonografia este utilă pentru evaluarea țesuturilor moi periarticulare. Artroscopia diagnostică poate fi necesară în cazuri selecționate și echivoce.

Teste de laborator

Hemoleucograma completă poate evidenția anemii sau tulburări hematologice asociate. Proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor evaluează inflamația. Factorul reumatoid și anticorpii antinucleari sunt utili pentru excluderea bolilor autoimune. Testele de coagulare pot identifica eventuale tulburări protrombotice. Profilul lipidic și glicemia ajută la evaluarea factorilor de risc metabolici. Markerii de turnover osos pot fi modificați în osteonecroza avansată. Analiza lichidului sinovial exclude artrita septică sau microcristalină.

Diagnosticul diferențial

Artroza primară a genunchiului prezintă simptome similare, dar debut mai lent. Artrita reumatoidă afectează de obicei ambele genunchi simetric. Leziunile meniscale provoacă durere localizată și blocaje articulare intermitente. Condromatoza sinovială poate mima simptomele osteonecrozei în stadii incipiente. Tumori osoase benigne sau maligne trebuie excluse prin investigații imagistice. Sindromul dureros regional complex poate fi confundat cu osteonecroza. Bursita prepatelară sau a pata anserina cauzează durere localizată extraarticular. Neuropatiile compresive pot mima durerea de osteonecroză a genunchiului.

Sisteme de clasificare

Clasificarea Ficat-Arlet, inițial dezvoltată pentru șold, a fost adaptată pentru genunchi. Aceasta cuprinde patru stadii, bazate pe modificările radiologice observate. Sistemul de clasificare ARCO (Association Research Circulation Osseous) este mai detaliat. ARCO include cinci stadii, luând în considerare atât imagistica, cât și simptomele. Clasificarea Koshino se bazează pe localizarea și extinderea leziunii osteונecrotice. Aceasta distinge trei tipuri principale: medial, lateral și difuz. Sistemul Lotke evaluează severitatea în funcție de progresia colapsului osos. Clasificarea Mont diferențiază între leziunile mici, medii și mari ale osteonecrozei. Sistemul Aglietti ia în considerare atât dimensiunea, cât și localizarea leziunii.

Importanța stadializării în managementul terapeutic

Stadializarea corectă ghidează alegerea celei mai adecvate abordări terapeutice. În stadiile incipiente, tratamentul conservator poate fi suficient pentru ameliorarea simptomelor. Procedurile de prezervare articulară sunt indicate în fazele timpurii ale bolii. Stadiile avansate necesită de obicei intervenții chirurgicale mai agresive, precum artroplastia. Prognosticul și rata de succes a tratamentului sunt strâns legate de stadiul bolii. Stadializarea permite compararea rezultatelor între diferite centre medicale și studii clinice. Monitorizarea progresiei bolii se bazează pe evaluarea periodică a stadiului. Decizia de a efectua intervenții preventive depinde de stadiul identificat. Educația pacientului și planificarea tratamentului pe termen lung se adaptează stadiului.

Tratament conservator

Modificări ale stilului de viață

Reducerea greutății corporale diminuează presiunea asupra genunchiului afectat. Evitarea activităților cu impact puternic protejează articulația de stres mecanic. Utilizarea unui baston sau a cârjelor redistribuie greutatea corporală. Adaptarea locului de muncă poate fi necesară pentru reducerea solicitării genunchiului. Renunțarea la fumat și limitarea consumului de alcool îmbunătățesc circulația sanguină. Adoptarea unei diete antiinflamatorii poate ajuta la controlul simptomelor.

Terapie medicamentoasă

Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) reduc durerea și inflamația articulară. Analgezicele, precum paracetamolul, oferă ameliorare simptomatică în cazuri ușoare. Bifosfonații pot încetini progresia osteonecrozei în stadii incipiente. Anticoagulantele sunt uneori prescrise pentru îmbunătățirea circulației locale. Suplimentele cu vitamina D și calciu susțin sănătatea osoasă generală. Medicamentele antiresorbtive pot fi considerate în cazuri selectate.

Fizioterapie și reabilitare

Exercițiile de mobilizare mențin flexibilitatea articulației afectate. Întărirea musculaturii cvadricepsului și ischiogambierilor stabilizează genunchiul. Tehnicile de propriocepție îmbunătățesc controlul neuromuscular al articulației. Terapia cu ultrasunete și electrostimularea pot reduce durerea și inflamația. Aplicațiile locale cu gheață sau căldură oferă ameliorare simptomatică. Hidrokinetoterapia permite exerciții cu impact redus asupra articulației.

Intervenții chirurgicale

Tehnici de prezervare articulară

Forajul de decompresie reduce presiunea intraosară și stimulează vascularizația. Grefarea osoasă furnizează suport structural și promovează regenerarea țesutului. Osteotomia de realiniere redistribuie încărcarea mecanică a genunchiului. Implantarea de celule stem autologe poate stimula regenerarea țesutului osos. Terapia cu unde de șoc extracorporeale stimulează neovascularizația. Tehnica de implantare de os sintetic umple defectele osoase.

Artroplastia de genunchi

Artroplastia unicompartimentală este indicată în leziuni localizate. Proteza totală de genunchi reprezintă soluția pentru cazurile avansate. Tehnicile minim invazive reduc trauma chirurgicală și accelerează recuperarea. Implanturile personalizate oferă o potrivire anatomică optimă pentru fiecare pacient. Protezele cu stabilizare posterioară asigură o funcție îmbunătățită a genunchiului. Revizuirea artroplastiei poate fi necesară în cazul complicațiilor sau uzurii.
Acest conținut a fost elaborat respectând criteriile de acuratețe științifică și structură concisă solicitate. Informațiile prezentate reflectă cele mai recente practici în managementul osteonecrozei genunchiului. Abordările terapeutice sunt prezentate într-o manieră progresivă, de la cele conservative la cele chirurgicale. Vă rugăm să ne comunicați dacă doriți modificări sau informații suplimentare. CopyRetryACH2: Prognostic și monitorizare

Factori prognostici

Stadiul bolii la momentul diagnosticului influențează major prognosticul pacientului. Dimensiunea și localizarea leziunii osteונecrotice determină severitatea simptomelor și evoluția. Vârsta pacientului afectează potențialul de vindecare și recuperare funcțională. Prezența factorilor de risc persistenți poate conduce la progresie rapidă. Răspunsul inițial la tratamentul conservator indică potențialul de ameliorare. Nivelul de activitate fizică al pacientului influențează stresul asupra articulației. Comorbidități precum diabetul sau bolile autoimune complică prognosticul general. Complianța pacientului la recomandările terapeutice este esențială pentru rezultate optime.
Pacienții diagnosticați în stadii incipiente au șanse mai bune de prezervare articulară. Leziunile mici, sub 30% din suprafața condilului, au prognostic favorabil. Răspunsul pozitiv la terapia medicamentoasă sugerează o evoluție mai lentă. Absența colapsului osos la diagnostic indică potențial de reversibilitate. Pacienții tineri prezintă adesea o capacitate superioară de regenerare tisulară. Intervenția terapeutică promptă și adecvată îmbunătățește semnificativ prognosticul general.

Strategii de follow-up

Evaluarea clinică regulată permite detectarea precoce a progresiei simptomelor. Controalele imagistice periodice monitorizează evoluția leziunii osteונecrotice. Frecvența consultațiilor se adaptează în funcție de stadiul bolii. Evaluarea funcțională periodică măsoară impactul tratamentului asupra calității vieții. Ajustarea planului terapeutic se face în funcție de răspunsul individual. Educația continuă a pacientului asigură aderența la recomandările medicale.
Radiografii simple se efectuează la intervale de 3-6 luni. RMN-ul de control este recomandat anual sau la modificarea simptomatologiei. Evaluarea durerii și a funcției articulare se realizează la fiecare vizită. Monitorizarea factorilor de risc modificabili face parte din strategia de follow-up. Screeningul complicațiilor potențiale, precum artroza secundară, este esențial. Ajustarea activității fizice și a programului de fizioterapie se face periodic. Suportul psihologic poate fi necesar pentru gestionarea bolii cronice.

Măsuri preventive

Controlul riguros al bolilor autoimune reduce riscul de osteonecroză. Utilizarea judicioasă a corticosteroizilor previne efectele adverse osoase. Managementul eficient al diabetului zaharat protejează vascularizația articulară. Prevenirea și tratamentul prompt al trombozelor venoase sunt esențiale. Evitarea consumului excesiv de alcool protejează sănătatea osoasă generală. Menținerea unei greutăți corporale optime reduce stresul mecanic articular.
Programele de screening pentru persoanele cu factori de risc. Educația medicală continuă a profesioniștilor din sănătate este crucială. Implementarea protocoalelor de tratament standardizate în practica clinică. Monitorizarea atentă a pacienților care urmează terapii cu risc înalt. Încurajarea activității fizice regulate, dar cu impact redus. Suplimentarea cu vitamina D și calciu la grupele de risc.

Recomandări pentru pacienți

Adoptați o dietă echilibrată, bogată în calciu și vitamina D. Practicați exerciții fizice cu impact redus, precum înotul sau ciclismul. Mențineți o greutate corporală optimă pentru a reduce stresul articular. Evitați activitățile care suprasolicită genunchiul, precum alergatul pe teren dur. Utilizați încălțăminte adecvată și dispozitive de susținere când este necesar. Renunțați la fumat și limitați consumul de alcool.
Urmați cu strictețe planul de tratament prescris de medicul specialist. Participați la ședințele de fizioterapie și efectuați exercițiile recomandate acasă. Monitorizați-vă simptomele și raportați orice modificare medicului dumneavoastră. Informați-vă despre boala dumneavoastră din surse medicale credibile. Participați la grupuri de suport pentru a împărtăși experiențe și strategii. Planificați-vă activitățile zilnice pentru a evita suprasolicitarea articulației.

Terapii emergente

Terapia cu celule stem mezenchimale promite regenerarea țesutului osos afectat. Factori de creștere osoasă stimulează formarea de os nou. Scaffold-uri bioresorbabile oferă suport pentru regenerarea țesutului osos. Terapia genică vizează corectarea defectelor moleculare asociate osteonecrozei. Nanoparticule pentru eliberarea controlată de medicamente în zona afectată. Plasma îmbogățită cu trombocite accelerează procesul de vindecare osoasă.
Tehnici de imprimare 3D pentru crearea de implanturi personalizate. Utilizarea hidroxiapatitei sintetice în repararea defectelor osoase focale. Terapia cu unde de șoc extracorporeale pentru stimularea neoangiogenezei. Dezvoltarea de biomateriale inteligente cu proprietăți osteoinductive. Imunoterapia țintită pentru modularea răspunsului inflamator local. Terapia cu microARN pentru reglarea proceselor celulare osoase.

Direcții viitoare în cercetare

Investigarea mecanismelor moleculare implicate în apariția osteonecrozei genunchiului. Dezvoltarea de biomarkeri pentru diagnosticul precoce și monitorizarea progresiei bolii. Studii longitudinale pentru evaluarea eficacității pe termen lung a terapiilor actuale. Cercetarea rolului microbiomului în patogeneza și progresia osteonecrozei. Analiza influenței factorilor epigenetici asupra susceptibilității la osteonecroză. Explorarea potențialului terapeutic al exozomilor derivați din celule stem.
Studii clinice pentru validarea noilor abordări terapeutice emergente. Dezvoltarea de algoritmi de inteligență artificială pentru diagnostic și prognostic. Investigarea interacțiunilor între osteonecroză și alte patologii articulare. Cercetarea impactului factorilor de mediu asupra incidenței osteonecrozei. Studii comparative între diferite tehnici chirurgicale de prezervare articulară. Explorarea potențialului regenerativ al matricei extracelulare decelularizate.

Ce este osteonecroza genunchiului?

Osteonecroza genunchiului reprezintă moartea celulelor osoase din această articulație. Apare când fluxul sangvin către os este întrerupt. Afectează de obicei condilii femurali. Poate duce la colapsul osului și artroză secundară.

Care sunt principalele simptome ale osteonecrozei genunchiului?

Durerea este simptomul principal, inițial ușoară și intermitentă. Rigiditatea articulară, mai ales dimineața. Limitarea progresivă a mișcărilor genunchiului. Instabilitate articulară în stadii avansate. Edem și deformări ale genunchiului pot apărea ulterior.

Cum se diagnostichează osteonecroza genunchiului?

Diagnosticul se bazează pe examenul clinic și investigații imagistice. Radiografia simplă poate evidenția modificări osoase în stadii avansate. RMN-ul este cea mai sensibilă metodă, detectând modificări precoce. Scintigrafia osoasă și CT-ul pot fi utile în anumite cazuri.

Care sunt opțiunile de tratament pentru osteonecroza genunchiului?

Tratamentul depinde de stadiul bolii. Opțiunile includ:

Tratament conservator: medicație, fizioterapie, modificări ale stilului de viață. Proceduri de prezervare articulară: foraje de decompresie, grefe osoase. Artroplastia de genunchi pentru cazurile avansate.

Se poate preveni osteonecroza genunchiului?

Prevenția completă nu este întotdeauna posibilă, dar riscul poate fi redus:

Limitarea consumului de alcool și renunțarea la fumat. Utilizarea judicioasă a corticosteroizilor. Managementul eficient al bolilor asociate (diabet, boli autoimune). Menținerea unei greutăți corporale optime. Evitarea traumatismelor și suprasolicitării genunchiului.

Cum se realizeaza artroscopia pentru  Osteonecroza genunchiului

• Diagnostic și intervenție timpurie: Artroscopia poate identifica anomalii ale cartilajului articular care nu sunt vizibile pe radiografii. Este utilă în alegerea procedurilor chirurgicale intra-articulare adecvate în stadiile incipiente ale osteonecrozei .
• Evaluare și debridare: Artroscopia permite o evaluare și debridare minuțioasă a bolii intra-articulare. În osteonecroza indusă de steroizi, aceasta oferă o ameliorare constantă a simptomelor și poate îmbunătăți statusul funcțional .
• Riscul de fractură subcondrală: Osteonecroza a fost raportată ca o complicație rară după chirurgia artroscopică a genunchiului. Dovezile patologice sugerează că fractura subcondrală, mai degrabă decât osteonecroza, este evenimentul major în aceste cazuri .
• Complicații post-artroscopie: Procedurile artroscopice, în special cele care implică dispozitive laser sau de radiofrecvență, pot duce la osteonecroză. O serie de pacienți au dezvoltat osteonecroză după astfel de proceduri, necesitând artroplastia genunchiului în multe cazuri .
• Microfractura artroscopică: Tehnica de microfractură, efectuată artroscopic, implică crearea de mici fracturi în osul subcondral pentru a stimula vindecarea. Este o metodă rentabilă și sigură, deosebit de eficientă la pacienții tineri cu leziuni osteונecrotice mici până la moderate 
• Osteonecroza spontană și artroscopia: Osteonecroza spontană a genunchiului (SONK) poate apărea în urma procedurilor artroscopice, în special la pacienții vârstnici cu rupturi meniscale sau leziuni condrale. Diagnosticul și tratamentul precoce sunt cruciale pentru gestionarea simptomelor și prevenirea progresiei .

• 1978/60020/
• hr/pdf/3-4-2019/04
• B9780323713108000256
• ct/1994/05000/