Artrofibroza post-artroscopie

Artroscopia este o procedură chirurgicală minim invazivă frecvent utilizată în ortopedia modernă pentru diagnosticarea și tratamentul diverselor afecțiuni ale articulațiilor. Cu toate acestea, în unele cazuri, pacienții pot dezvolta o complicație semnificativă numită artrofibroză post-artroscopie. Această introducere va explora definiția artrofibrozei și va examina prevalența sa în cazurile post-artroscopie, oferind o bază solidă pentru înțelegerea acestei condiții complexe.

Definiția artrofibrozei

Artrofibroza, cunoscută și sub denumirea de „genunchi înghețat” atunci când afectează articulația genunchiului, este o complicație caracterizată prin formarea excesivă de țesut cicatricial în și în jurul unei articulații după o intervenție chirurgicală sau o leziune. Această acumulare anormală de țesut fibros conduce la:

• Rigiditate articulară • Limitarea amplitudinii de mișcare • Durere persistentă • Reducerea funcționalității articulației afectate

Din perspectivă fiziopatologică, artrofibroza implică o reacție inflamatorie exagerată și o perturbare a procesului normal de vindecare, rezultând în producția excesivă de colagen și alte componente ale matricei extracelulare. Acest proces poate fi declanșat de trauma chirurgicală, imobilizarea prelungită sau factori individuali ai pacientului.

Prevalența în cazurile post-artroscopie

Deși artroscopia este considerată o procedură sigură și eficientă, artrofibroza rămâne o complicație semnificativă. Prevalența sa variază în funcție de tipul de intervenție artroscopică și de articulația implicată:

1. Artroscopia genunchiului: • Incidența generală: 4-35% dintre pacienți • După reconstrucția ligamentului încrucișat anterior (LIA): până la 10%

2. Artroscopia umărului: • Capsulita adezivă post-artroscopică: 2-5% dintre cazuri

3. Artroscopia gleznei: • Incidență mai redusă, dar poate apărea în 3-4% dintre intervenții

Mecanismele de formare a țesutului cicatricial

Artrofibroza implică o perturbare a procesului normal de vindecare, ducând la formarea excesivă de țesut cicatricial. Iată principalele mecanisme implicate:

1. Răspuns inflamator exagerat: • Eliberarea crescută de citokine pro-inflamatorii (IL-1β, TNF-α) • Activarea prelungită a celulelor inflamatorii (macrofage, neutrofile)

2. Dezechilibrul între producția și degradarea matricei extracelulare: • Supraproducția de colagen, în special colagen de tip III • Activitate redusă a metaloproteinazelor matriceale (MMP-uri)

3. Tranziția miofibroblastică: • Transformarea fibroblastilor în miofibroblaste • Contracția persistentă a țesutului cicatricial

4. Angiogeneză aberantă: • Formarea excesivă de vase de sânge noi în țesutul cicatricial

5. Modificări în expresia genică: • Supraexprimarea genelor asociate cu fibroza (TGF-β, CTGF) • Subexprimarea genelor anti-fibrotice

Aceste procese se întrepătrund și se potențează reciproc, creând un ciclu vicios care perpetuează formarea țesutului cicatricial și rigiditatea articulară.

Factori de risc asociați

Identificarea factorilor de risc pentru artrofibroză este crucială pentru prevenirea și managementul acestei complicații. Principalii factori de risc includ:

1. Factori legați de intervenția chirurgicală: • Trauma chirurgicală excesivă • Poziționarea necorespunzătoare a grefelor sau implanturilor • Hemoragia intra-articulară postoperatorie

2. Factori legați de managementul post-operator: • Imobilizarea prelungită a articulației • Reabilitare inadecvată sau întârziată • Controlul insuficient al durerii și inflamației

3. Factori individuali ai pacientului: • Vârsta avansată • Predispoziție genetică (polimorfisme ale genelor implicate în fibroză) • Comorbidități (diabet zaharat, artrita reumatoidă) • Istoric de intervenții chirurgicale anterioare pe aceeași articulație

4. Factori biologici: • Niveluri crescute de TGF-β și alte citokine pro-fibrotice • Deficiențe în mecanismele de reparare tisulară

5. Factori psihologici: • Anxietate și depresie • Kinetofobie (teama de mișcare)

6. Factori legați de tipul de intervenție: • Anumite proceduri au un risc mai mare (ex. reconstrucția LIA) • Intervențiile de revizie prezintă un risc crescut comparativ cu cele primare

Simptome caracteristice

Pacienții cu artrofibroză post-artroscopie pot prezenta o combinație a următoarelor simptome:

1. Rigiditate articulară: • Senzație de „înțepenire” a articulației, în special după perioade de inactivitate • Dificultate în a atinge amplitudinea completă de mișcare

2. Durere: • Durere persistentă sau cronică în articulația afectată • Intensificarea durerii la încercarea de a forța mișcarea articulației

3. Edem: • Umflarea persistentă a articulației, care poate fi mai pronunțată după activitate

4. Senzație de presiune intra-articulară: • Pacienții pot descrie o senzație de „plinătate” sau presiune în articulație

5. Crepitații: • Sunete sau senzații de „scârțâit” la mișcarea articulației

6. Slăbiciune musculară: • Atrofia musculară în jurul articulației afectate • Scăderea forței musculare

7. Instabilitate articulară: • Senzație de nesiguranță în timpul mișcării sau la susținerea greutății

8. Modificări ale temperaturii locale: • Articulația poate părea mai caldă la atingere comparativ cu cea contralaterală

9. Tulburări de somn: • Disconfort nocturn care poate perturba calitatea somnului

10. Simptome psihologice: • Anxietate legată de mișcarea articulației • Frustrare și depresie cauzate de limitările funcționale

Este important de menționat că severitatea acestor simptome poate varia semnificativ de la un pacient la altul și poate evolua în timp.

Impactul asupra funcției articulare

Artrofibroza post-artroscopie poate avea un impact profund asupra funcției articulare, afectând semnificativ calitatea vieții pacientului. Principalele aspecte ale disfuncției articulare includ:

1. Limitarea amplitudinii de mișcare (ROM): • Reducerea flexiei și/sau extensiei articulare • Exemple specifice:

   • Genunchi: dificultăți în a îndoi sau extinde complet genunchiul
   • Umăr: limitarea mișcărilor de abducție sau rotație

2. Afectarea activităților zilnice: • Dificultăți în urcarea/coborârea scărilor • Probleme în ridicarea din poziția șezut • Limitări în activitățile care necesită îngenunchere sau ghemuire

3. Impactul asupra mobilității: • Mers anormal sau șchiopătat • Necesitatea utilizării dispozitivelor de asistență (cârje, baston)

4. Limitări în activitățile sportive și recreaționale: • Imposibilitatea de a relua sportul la nivelul pre-operator • Restricții în participarea la activități fizice recreative

5. Disfuncție biomecanică: • Alterarea patternurilor de mișcare • Compensări care pot duce la suprasolicitarea altor articulații

6. Afectarea propriocepției: • Scăderea conștientizării poziției articulare • Risc crescut de accidentări ulterioare

7. Impact profesional: • Dificultăți în îndeplinirea sarcinilor de lucru, în special în profesiile care necesită efort fizic • Posibile limitări în capacitatea de muncă

8. Afectarea calității vieții: • Reducerea independenței funcționale • Impact negativ asupra stării de spirit și a interacțiunilor sociale

9. Potențial pentru complicații pe termen lung: • Risc crescut de dezvoltare a osteoartritei • Posibila necesitate a unor intervenții chirurgicale suplimentare

10. Impactul asupra reabilitării: • Progres lent în recuperarea post-operatorie • Necesitatea unor programe de reabilitare extinse și intensive

Examenul clinic

Examenul clinic reprezintă primul și cel mai important pas în diagnosticarea artrofibrozei. Acesta include:

1. Anamneza detaliată: • Istoricul intervenției artroscopice • Evoluția simptomelor post-operatorii • Impactul asupra activităților zilnice

2. Inspecția vizuală: • Prezența edemului articular • Atrofia musculară vizibilă • Modificări ale posturii sau mersului

3. Palparea: • Evaluarea temperaturii locale a articulației • Identificarea zonelor dureroase • Aprecierea consistenței țesuturilor peri-articulare

4. Evaluarea amplitudinii de mișcare (ROM): • Măsurarea precisă a ROM active și pasive • Compararea cu articulația contralaterală • Notarea punctului de apariție a durerii în timpul mișcării

5. Testarea forței musculare: • Evaluarea forței grupelor musculare peri-articulare • Compararea cu membrul contralateral

6. Evaluarea stabilității articulare: • Testarea ligamentelor și a stabilității generale a articulației

7. Examinarea circulației și sensibilității: • Verificarea pulsului periferic • Evaluarea sensibilității în teritoriul inervat

Investigații imagistice

Investigațiile imagistice sunt esențiale pentru confirmarea diagnosticului și evaluarea extensiei artrofibrozei:

1. Radiografia convențională: • Utilă pentru excluderea altor cauze de rigiditate (ex. osteofite) • Poate evidenția calcificări peri-articulare în cazuri avansate

2. Ecografia: • Permite vizualizarea în timp real a țesuturilor moi • Utilă în evaluarea edemului și a îngroșării capsulei articulare

3. Rezonanța Magnetică (RMN): • Metoda imagistică de elecție pentru diagnosticul artrofibrozei • Oferă informații detaliate despre:

   • Îngroșarea capsulei articulare
   • Formarea de țesut cicatricial intra-articular
   • Prezența aderențelor
   • Modificări ale cartilajului articular

4. Tomografia Computerizată (CT): • Utilă în cazuri selectate, în special pentru evaluarea componentei osoase • Poate evidenția calcificări subtile nedetectabile pe radiografii standard

5. Artrogramă RMN: • Oferă informații suplimentare despre extensia aderențelor intra-articulare • Utilă în planificarea intervențiilor chirurgicale

Teste funcționale

Testele funcționale sunt cruciale pentru evaluarea impactului artrofibrozei asupra funcționalității articulației și a calității vieții pacientului:

1. Scala Vizuală Analogică (VAS) pentru durere: • Evaluarea intensității durerii în repaus și în timpul activității

2. Chestionare specifice articulației: • Pentru genunchi: IKDC (International Knee Documentation Committee), KOOS (Knee Injury and Osteoarthritis Outcome Score) • Pentru umăr: DASH (Disabilities of the Arm, Shoulder and Hand), Constant Score

3. Testul de mers de 6 minute: • Evaluarea capacității funcționale generale, în special pentru articulațiile membrelor inferioare

4. Testul „Timed Up and Go”: • Util pentru evaluarea mobilității și a riscului de cădere

5. Dinamometria izokinetică: • Măsurarea precisă a forței musculare și a dezechilibrelor musculare

6. Analiza computerizată a mersului: • Oferă informații detaliate despre pattern-urile de mers și compensările biomecanice

7. Testul de urcare-coborâre scări: • Evaluează funcționalitatea în activități cotidiene solicitante

8. Scala Lysholm pentru genunchi: • Evaluează simptomele și funcția în activitățile zilnice

9. Testul Single Leg Hop (pentru genunchi): • Evaluează forța, controlul neuromuscular și încrederea în articulație

10. Evaluarea propriocepției: • Teste de repoziționare articulară pentru evaluarea sensibilității poziției articulare

Tehnici chirurgicale de minimizare a riscului

Adoptarea unor tehnici chirurgicale adecvate poate juca un rol crucial în reducerea riscului de dezvoltare a artrofibrozei:

1. Minimizarea traumei chirurgicale: • Utilizarea tehnicilor minim invazive • Manipularea delicată a țesuturilor moi • Evitarea inciziilor extensive și a disecției excesive

2. Gestionarea hemostazei: • Control riguros al sângerării intraoperatorii • Utilizarea judicioasă a turnichetului pentru a limita timpul de ischemie

3. Plasarea corectă a portalurilor artroscopice: • Poziționare optimă pentru a minimiza lezarea structurilor neuro-vasculare • Evitarea multiplicării inutile a portalurilor

4. Tehnici de sutură și închidere: • Utilizarea materialelor de sutură non-reactive • Evitarea tensiunii excesive la închiderea plăgii

5. Managementul defectelor cartilaginoase: • Tratarea leziunilor cartilaginoase concomitente pentru a reduce inflamația

6. Tehnici de reconstrucție ligamentară: • Plasarea anatomică precisă a grefelor • Evitarea tensionării excesive a grefelor

7. Lavaj articular extensiv: • Îndepărtarea completă a debrisurilor și a factorilor pro-inflamatori

8. Administrarea intraoperatorie de agenți anti-inflamatori: • Injectarea intra-articulară de corticosteroizi sau acid hialuronic

9. Utilizarea de bariere anti-aderență: • Aplicarea de geluri sau membrane pentru a preveni formarea aderențelor

10. Tehnici de eliberare capsulară: • Efectuarea unei eliberări capsulare selective în cazuri selectate

Protocoale post-operatorii

Implementarea unor protocoale post-operatorii bine structurate este esențială pentru prevenirea artrofibrozei:

1. Mobilizare precoce: • Inițierea mișcărilor pasive și active asistate în primele zile post-operatorii • Utilizarea dispozitivelor de mișcare pasivă continuă (CPM)

2. Managementul durerii și inflamației: • Administrarea adecvată de analgezice și anti-inflamatoare • Utilizarea crioterapiei pentru reducerea edemului

3. Terapie fizică ghidată: • Program personalizat de exerciții pentru menținerea ROM și forței musculare • Tehnici de mobilizare articulară

4. Educația pacientului: • Instruirea pacientului cu privire la importanța aderenței la programul de reabilitare • Oferirea de informații despre semnele de alarmă ale artrofibrozei

5. Monitorizare atentă: • Evaluări periodice ale ROM și funcției articulare • Ajustarea planului de tratament în funcție de progresul pacientului

6. Controlul edemului: • Aplicarea de bandaje compresive • Elevarea membrului afectat

7. Nutriție și hidratare adecvată: • Promovarea unei diete anti-inflamatorii • Asigurarea unei hidratări optime pentru facilitarea vindecării țesuturilor

8. Managementul cicatricii: • Tehnici de masaj și mobilizare a cicatricii • Utilizarea de produse topice pentru îmbunătățirea aspectului cicatricii

9. Reîntoarcerea graduală la activitate: • Plan structurat de reluare a activităților cotidiene și sportive • Evitarea suprasolicitării premature a articulației

10. Suport psihologic: • Oferirea de consiliere pentru gestionarea anxietății și a temerilor legate de recuperare

11. Terapii adjuvante: • Considerarea unor terapii precum ultrasunetele sau stimularea electrică pentru îmbunătățirea circulației și reducerea inflamației

12. Protocol de stretching: • Implementarea unui program progresiv de stretching pentru menținerea flexibilității țesuturilor

Abordări conservative

Tratamentul conservativ reprezintă prima linie de intervenție în majoritatea cazurilor de artrofibroză și poate fi eficient în stadiile incipiente ale afecțiunii.

Fizioterapie și reabilitare

Fizioterapia joacă un rol crucial în managementul artrofibrozei:

1. Tehnici de mobilizare articulară: • Mobilizări pasive și active asistate pentru îmbunătățirea ROM • Tehnici de tracțiune și glisare articulară

2. Exerciții de stretching: • Stretching static și dinamic pentru îmbunătățirea flexibilității țesuturilor peri-articulare • Tehnici de facilitare neuromusculară proprioceptivă (PNF)

3. Exerciții de întărire musculară: • Program progresiv de exerciții izometrice și izotonice • Antrenament de rezistență adaptat pentru grupele musculare afectate

4. Terapie manuală: • Tehnici de masaj și eliberare miofascială • Mobilizări ale țesuturilor moi pentru reducerea aderențelor

5. Modalități fizice: • Aplicarea de căldură profundă (ultrasunete, diatermie) pentru creșterea extensibilității țesuturilor • Crioterapie pentru managementul durerii și inflamației

6. Terapie cu unde de șoc: • Utilizată pentru reducerea durerii și îmbunătățirea circulației locale

7. Electroterapie: • TENS (Stimulare Electrică Nervoasă Transcutanată) pentru managementul durerii • Stimulare electrică pentru facilitarea contracției musculare

8. Hidrokinetoterapie: • Exerciții în apă pentru reducerea sarcinii articulare și facilitarea mișcării

9. Reeducare proprioceptivă: • Exerciții de echilibru și coordonare pentru îmbunătățirea controlului neuromuscular

10. Terapie ocupațională: • Adaptarea activităților zilnice pentru a maximiza funcționalitatea și independența

Terapii medicamentoase

Farmacoterapia este adesea utilizată în combinație cu fizioterapia pentru a optimiza rezultatele tratamentului:

1. Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): • Administrare orală sau topică pentru reducerea durerii și inflamației • Exemple: ibuprofen, naproxen, diclofenac

2. Analgezice: • Pentru managementul durerii acute sau cronice • Opțiuni includ paracetamol și, în cazuri severe, opioide cu precauție

3. Corticosteroizi: • Injecții intra-articulare pentru reducerea inflamației severe • Utilizare limitată datorită potențialului efect negativ asupra vindecării țesuturilor

4. Acid hialuronic: • Injecții intra-articulare pentru lubrifierea articulației și îmbunătățirea mobilității

5. Relaxante musculare: • Pentru reducerea spasmelor musculare asociate

6. Suplimente nutritive: • Glucozamină și condroitină pentru susținerea sănătății cartilajului • Omega-3 pentru efectele anti-inflamatorii

7. Agenți antifibrotici: • Cercetări în curs pentru medicamente care pot inhiba formarea excesivă de țesut cicatricial

Intervenții chirurgicale

Când abordările conservative nu produc rezultatele dorite, pot fi necesare intervenții chirurgicale pentru a trata artrofibroza.

Artroscopia secundară

Artroscopia secundară este o opțiune minim invazivă pentru tratamentul artrofibrozei:

1. Liza aderențelor: • Îndepărtarea artroscopică a țesutului cicatricial și a aderențelor

2. Sinovectomie: • Rezecția țesutului sinovial inflamat

3. Capsulotomie: • Eliberarea capsulei articulare contractate pentru îmbunătățirea ROM

4. Debridarea articulară: • Îndepărtarea osteofitelor sau a altor surse de impingement mecanic

5. Lavaj articular: • Spălarea articulației pentru îndepărtarea debrisurilor și mediatorilor inflamatori

6. Injectarea intraoperatorie de agenți anti-aderență: • Aplicarea de geluri sau soluții pentru prevenirea reformării aderențelor

Proceduri de mobilizare sub anestezie

Mobilizarea sub anestezie (MUA) poate fi utilizată singură sau în combinație cu artroscopia:

1. Tehnica: • Pacientul este anesteziat pentru a permite relaxarea musculară completă • Chirurgul manipulează articulația pentru a rupe aderențele și îmbunătăți ROM

2. Indicații: • Cazuri de rigiditate severă care nu răspund la tratamentul conservativ • Adesea utilizată în combinație cu artroscopia pentru rezultate optime

3. Precauții: • Risc de complicații precum fracturi sau leziuni ligamentare • Necesită evaluare atentă pre-procedurală și selecție adecvată a pacienților

4. Protocol post-procedură: • Inițierea imediată a fizioterapiei intensive pentru menținerea câștigurilor în ROM • Managementul agresiv al durerii pentru a facilita reabilitarea

5. Monitorizare: • Evaluări frecvente pentru a asigura menținerea îmbunătățirilor și prevenirea recidivei

Factori ce influențează rezultatele pe termen lung

Numeroși factori pot afecta prognosticul și rezultatele pe termen lung în artrofibroza post-artroscopie:

1. Severitatea inițială a artrofibrozei: • Gradul de rigiditate și limitare a mișcării la momentul diagnosticului • Extensia țesutului cicatricial format

2. Timpul scurs până la diagnostic și inițierea tratamentului: • Diagnosticul precoce și intervenția promptă sunt asociate cu rezultate mai bune

3. Tipul de intervenție artroscopică inițială: • Anumite proceduri (ex. reconstrucția LIA) au un risc mai mare de artrofibroză

4. Aderența la programul de reabilitare: • Pacienții care urmează cu strictețe protocoalele de recuperare au rezultate superioare

5. Vârsta pacientului: • Pacienții mai tineri tind să aibă un potențial de recuperare mai bun

6. Comorbidități: • Prezența unor afecțiuni precum diabetul sau artrita reumatoidă poate complica recuperarea

7. Factori psihologici: • Motivația pacientului și atitudinea pozitivă față de recuperare • Prezența anxietății sau depresiei poate afecta negativ prognosticul

8. Statusul socio-economic: • Accesul la îngrijiri medicale de calitate și suport în recuperare

9. Tehnica chirurgicală utilizată în tratamentul artrofibrozei: • Eficacitatea procedurii de liză a aderențelor sau mobilizare sub anestezie

10. Răspunsul individual la tratament: • Variabilitatea biologică în răspunsul la terapii și vindecarea țesuturilor

11. Gradul de atrofie musculară: • Pierderea semnificativă de masă musculară poate prelungi recuperarea

12. Experiența echipei medicale: • Expertiza chirurgului și a fizioterapeutului în managementul artrofibrozei

Strategii de optimizare a recuperării

Implementarea unor strategii eficiente de recuperare este crucială pentru maximizarea rezultatelor funcționale și minimizarea riscului de recidivă:

1. Program de reabilitare personalizat: • Adaptarea exercițiilor și terapiilor la nevoile specifice ale fiecărui pacient • Progresie graduală a intensității și complexității exercițiilor

2. Monitorizare atentă a progresului: • Evaluări regulate ale ROM, forței musculare și funcționalității • Ajustarea planului de tratament în funcție de evoluție

3. Terapie fizică intensivă: • Sesiuni frecvente de fizioterapie, în special în faza inițială post-tratament • Combinarea terapiei manuale cu exerciții active și pasive

4. Managementul durerii: • Utilizarea judicioasă a analgezicelor pentru a permite participarea activă la reabilitare • Tehnici non-farmacologice precum crioterapia sau TENS

5. Educația pacientului: • Informarea detaliată despre natura afecțiunii și importanța reabilitării • Instruire în tehnici de auto-mobilizare și exerciții la domiciliu

6. Suport psihologic: • Oferirea de consiliere pentru gestionarea anxietății și menținerea motivației • Tehnici de mindfulness și relaxare pentru reducerea stresului

7. Nutriție optimizată: • Dieta bogată în proteine și nutrienți esențiali pentru vindecarea țesuturilor • Suplimente nutritive când este necesar (ex. vitamina C, zinc)

8. Terapii adjuvante: • Utilizarea de modalități precum ultrasunetele, laserterapia sau terapia cu unde de șoc • Acupunctura pentru managementul durerii și îmbunătățirea circulației

9. Controlul inflamației: • Utilizarea judicioasă a AINS și a terapiilor anti-inflamatorii locale

10. Reintegrare graduală în activități: • Plan structurat de revenire la activitățile cotidiene și sportive • Evitarea suprasolicitării premature a articulației

11. Tehnologii de reabilitare avansate: • Utilizarea de dispozitive de biofeedback pentru îmbunătățirea controlului motor • Realitate virtuală pentru creșterea aderenței la exerciții

12. Îngrijire continuă: • Urmărire pe termen lung pentru detectarea precoce a recidivelor • Ajustarea continuă a strategiilor de menținere a mobilității

13. Implicarea activă a pacientului: • Încurajarea asumării responsabilității pentru propria recuperare • Stabilirea de obiective realiste și măsurabile împreună cu pacientul

14. Abordare multidisciplinară: • Colaborare strânsă între chirurg ortoped, fizioterapeut, medic de reabilitare și alți specialiști

Ce este artrofibroza post-artroscopie și cât de frecventă este?

Artrofibroza post-artroscopie este o complicație caracterizată prin formarea excesivă de țesut cicatricial în și în jurul articulației după o intervenție artroscopică. Frecvența sa variază în funcție de tipul de intervenție și articulația implicată, dar poate afecta între 4% și 35% dintre pacienții supuși artroscopiei.

Care sunt principalele simptome ale artrofibrozei post-artroscopie?

Principalele simptome includ:

• Rigiditate articulară persistentă
• Limitarea semnificativă a amplitudinii de mișcare
• Durere cronică în articulația afectată
• Dificultăți în efectuarea activităților zilnice
• Posibila umflare a articulației

Cum se poate preveni dezvoltarea artrofibrozei după o artroscopie?

Prevenția implică mai multe strategii:

• Utilizarea de tehnici chirurgicale minim invazive
• Mobilizare precoce post-operatorie
• Urmarea unui program de fizioterapie adecvat
• Controlul eficient al durerii și inflamației
• Evitarea imobilizării prelungite a articulației

Care sunt opțiunile de tratament pentru artrofibroza post-artroscopie?

Opțiunile de tratament includ:

• Fizioterapie intensivă și reabilitare
• Medicație antiinflamatoare și analgezică
• Injecții intra-articulare (corticosteroizi sau acid hialuronic)
• Artroscopie secundară pentru liza aderențelor
• Mobilizare sub anestezie în cazuri severe
• În unele cazuri, poate fi necesară o intervenție chirurgicală deschisă

Care este prognosticul pentru pacienții cu artrofibroză post-artroscopie?

Prognosticul variază în funcție de severitatea afecțiunii, momentul diagnosticului și răspunsul la tratament. Multe cazuri pot fi gestionate cu succes prin terapie conservativă și reabilitare intensivă. Cazurile diagnosticate precoce și tratate prompt au în general un prognostic mai bun. Totuși, unii pacienți pot experimenta limitări funcționale pe termen lung și pot necesita intervenții repetate.

• s00167-006-0099-5
• 10.1177/2325967121S00856
• 8063(98)70118-5/
• /IJHSR021
• S00305898150016