Artrita Reactiva

Artrita reactivă este o afecțiune inflamatorie care apare ca răspuns la o infecție în altă parte a corpului, de obicei în tractul urinar, intestinal sau genital. Această boală face parte din grupa de afecțiuni numite spondiloartrite și se caracterizează prin inflamația articulațiilor, în special a celor de la nivelul membrelor inferioare, precum și prin inflamația ochilor, pielii și tractului urinar.

Artrita reactivă este cunoscută și sub denumirea de sindromul Reiter, după medicul german Hans Reiter, care a descris pentru prima dată boala în 1916. Cu toate acestea, termenul de artrită reactivă este preferat în prezent, deoarece evită asocierea cu trecutul controversat al lui Reiter din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Cauze și factori de risc

Principala cauză a artritei reactive este o infecție bacteriană precedentă, care declanșează un răspuns imun exagerat și inadecvat. Cele mai frecvente bacterii implicate sunt:

• Chlamydia trachomatis: o bacterie transmisă prin contact sexual, responsabilă pentru infecțiile uretrale și cervicale.
• Salmonella, Shigella, Campylobacter și Yersinia: bacterii care pot provoca infecții intestinale, precum gastroenterita sau diareea călătorului.

Nu toate persoanele infectate cu aceste bacterii vor dezvolta artrită reactivă. Factorii de risc care cresc probabilitatea de a dezvolta boala includ:

• Vârsta: artrita reactivă apare mai frecvent la adulții tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani.
• Sexul: bărbații sunt de până la 9 ori mai predispuși să dezvolte artrită reactivă decât femeile.
• Factori genetici: prezența antigenului HLA-B27 crește riscul de a dezvolta artrită reactivă și alte spondiloartrite.
• Expunerea la infecții: activitatea sexuală neprotejată sau călătoriile în zone cu risc ridicat de boli diareice pot crește riscul de a contracta infecții care declanșează artrita reactivă.

Deși mecanismul exact prin care infecția declanșează artrita reactivă nu este pe deplin elucidat, se crede că răspunsul imun al organismului devine hiperactiv și începe să atace țesuturile sănătoase, ducând la inflamație și simptomele caracteristice bolii.

Simptomele comune

Cele mai frecvente simptome ale artritei reactive sunt:

• Durere și tumefiere la nivelul articulațiilor, în special la nivelul genunchilor, gleznelor și degetelor de la picioare
• Redoare matinală și rigiditate articulară, care se ameliorează cu mișcarea
• Oboseală și stare generală de rău
• Febră ușoară
• Inflamația tendoanelor și a locurilor de inserție a acestora pe os (entezită)

Simptomele specifice

Simptomele articulare

Artrita reactivă afectează în principal articulațiile membrelor inferioare, dar poate implica și alte articulații:

• Genunchii și gleznele sunt cele mai frecvent afectate, prezentând durere, tumefiere și limitarea mișcării
• Degetele de la picioare pot fi afectate, în special degetul mare, care poate dezvolta o inflamație numită „deget în cârnăcior” sau dactilită
• Articulațiile șoldului, umărului, cotului sau încheieturii mâinii pot fi implicate în unele cazuri
• Durerile de spate joasă (lombalgii) pot apărea datorită inflamației articulațiilor sacroiliace (sacroiliită)

Simptomele extra-articulare

Artrita reactivă poate afecta și alte organe și sisteme din afara articulațiilor:

• Ochii: inflamația ochilor (uveită) poate cauza durere, roșeață, sensibilitate la lumină și vedere încețoșată
• Tractul urinar: simptome precum disurie (durere la urinare), polachiurie (urinare frecventă) sau secreții uretrale pot persista chiar și după rezolvarea infecției inițiale
• Pielea: leziuni cutanate precum keratoderma blennorrhagica (leziuni asemănătoare psoriazisului pe tălpi și palme) sau ulcerații orale pot apărea
• Intestinul: simptome digestive precum diaree, dureri abdominale sau sângerări rectale pot fi prezente, în special după o infecție intestinală

Diagnosticul artritei reactive poate fi complex, deoarece nu există un test specific pentru această afecțiune. Medicii se bazează pe o combinație de examinare fizică, analize de laborator și imagistică medicală pentru a confirma prezența bolii și a exclude alte cauze posibile ale simptomelor.

Examinarea fizică

În timpul examinării fizice, medicul va evalua semnele și simptomele artritei reactive, inclusiv:

• Prezența durerii, tumefacției și redorii la nivelul articulațiilor afectate
• Limitarea mișcării și sensibilitatea la palpare a articulațiilor
• Prezența entezitei (inflamația locurilor de inserție a tendoanelor pe os)
• Semne de inflamație oculară (uveită), cum ar fi roșeața și sensibilitatea la lumină
• Leziuni cutanate caracteristice, precum keratoderma blennorrhagica
• Sensibilitate la palparea coloanei vertebrale și a articulațiilor sacroiliace

Analize de laborator

Analizele de laborator pot ajuta la identificarea infecției declanșatoare, evaluarea activității bolii și excluderea altor afecțiuni:

• Testele de sânge pot include: viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH) și proteina C reactivă (PCR) – markeri ai inflamației; hemoleucograma completă; și testarea pentru antigenul HLA-B27
• Culturile bacteriene din tractul urinar, genital sau intestinal pot identifica agenții patogeni responsabili, precum Chlamydia trachomatis, Salmonella sau Shigella
• Testarea serologică pentru anticorpi specifici poate indica o infecție recentă cu aceste bacterii
• Analiza lichidului sinovial (obținut prin puncție articulară) poate exclude alte cauze de artrită, precum infecția directă a articulației sau prezența cristalelor (gută, pseudogută)

Imagistică medicală

Imagistica medicală poate fi utilă în evaluarea artritei reactive și în monitorizarea evoluției bolii:

• Radiografia simplă poate evidenția modificări precum tumefacția țesuturilor moi, eroziuni osoase sau îngustarea spațiului articular
• Ecografia articulară poate detecta sinovita (inflamația membranei sinoviale), entezita și poate ghida puncția articulară
• Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) este utilă în evaluarea inflamației articulațiilor sacroiliace și a coloanei vertebrale, precum și în identificarea leziunilor precoce
• Scintigrafia osoasă poate evidenția zonele de inflamație activă în întreg sistemul musculo-scheletic

Tratamentul artritei reactive are ca scop controlul simptomelor, reducerea inflamației, prevenirea complicațiilor și îmbunătățirea calității vieții pacienților. Abordarea terapeutică include medicamente, fizioterapie, exerciții și gestionarea stresului.

Medicamente

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)

AINS sunt adesea prima linie de tratament în artrita reactivă, ajutând la reducerea durerii și a inflamației articulare. Exemple de AINS includ ibuprofen, naproxen și diclofenac. Aceste medicamente pot fi administrate oral sau topic, sub formă de geluri sau creme.

Corticosteroizi

În cazurile severe sau când AINS nu sunt suficiente, medicii pot prescrie corticosteroizi pentru a reduce inflamația. Acestea pot fi administrate oral (prednison), intramuscular sau intra-articular (injecții directe în articulațiile afectate). Corticosteroizii trebuie utilizați cu precauție, din cauza potențialelor efecte secundare.

Medicamente antireumatice modificatoare ale bolii (DMARD)

Dacă simptomele persistă sau boala are un curs prelungit, se pot utiliza DMARD pentru a preveni progresia afectării articulare. Exemple includ sulfasalazina, metotrexatul și azatioprina. Aceste medicamente acționează prin modularea răspunsului imun și reducerea inflamației cronice.

Fizioterapie și exerciții

Fizioterapia și exercițiile joacă un rol important în managementul artritei reactive, ajutând la menținerea mobilității articulare, fortificarea mușchilor și reducerea redorii:

• Exercițiile de întindere și cele cu amplitudine de mișcare pot îmbunătăți flexibilitatea și preveni contracturile
• Exercițiile de forță, precum cele izometrice sau cu greutăți ușoare, pot consolida musculatura periarticulară
• Activitățile aerobice cu impact redus, precum înotul sau ciclismul, pot îmbunătăți condiția fizică fără a suprasolicita articulațiile
• Fizioterapia poate include și modalități precum termoterapia (aplicații calde sau reci), masajul sau terapia cu ultrasunete pentru a reduce durerea și a favoriza relaxarea musculară

Gestionarea stresului și odihna

Stresul psihologic poate agrava simptomele artritei reactive, iar gestionarea acestuia este importantă pentru controlul bolii:

• Tehnicile de relaxare, precum respirația profundă, meditația sau yoga, pot ajuta la reducerea stresului și a tensiunii musculare
• Psihoterapia, inclusiv terapia cognitiv-comportamentală, poate fi benefică în gestionarea impactului emoțional al bolii cronice
• Odihna adecvată și adaptarea ritmului de activitate la nivelul de energie și de durere sunt esențiale pentru a evita suprasolicitarea articulațiilor și a favoriza recuperarea
• Menținerea unui echilibru între activitate și odihnă, precum și respectarea unui program regulat de somn, pot contribui la reducerea oboselii și a redorii matinale

În timp ce majoritatea cazurilor de artrită reactivă se rezolvă în câteva luni, unii pacienți pot dezvolta complicații pe termen lung. Aceste complicații pot afecta articulațiile, ochii sau alte organe interne, necesitând o monitorizare atentă și un tratament prompt.

Afectarea articulațiilor pe termen lung

• Artrita cronică: În unele cazuri, inflamația articulară poate persista, ducând la artropatie cronică și la deteriorarea progresivă a articulațiilor afectate.
• Spondilită anchilozantă: Aproximativ 20% dintre pacienții cu artrită reactivă, în special cei cu antigenul HLA-B27, pot dezvolta această formă de artrită inflamatorie cronică a coloanei vertebrale și a articulațiilor sacroiliace.
• Eroziuni osoase și deformări articulare: Inflamația persistentă poate duce la apariția eroziunilor osoase și a deformărilor articulare, afectând funcționalitatea și calitatea vieții.

Probleme oculare

• Uveita cronică: Inflamația oculară (uveita) asociată cu artrita reactivă poate deveni cronică, ducând la complicații precum cataractă, glaucom sau chiar pierderea vederii.
• Conjunctivită recurentă: Unii pacienți pot experimenta episoade repetate de conjunctivită (inflamația membranei care tapetează pleoapele și acoperă albul ochilor).
• Keratită: Inflamația corneei (keratită) poate apărea în cazuri severe, putând afecta vederea dacă nu este tratată adecvat.

Afectarea organelor interne

• Probleme cardiace: În rare cazuri, artrita reactivă poate fi asociată cu inflamația structurilor cardiace (miocardită, pericardită) sau cu tulburări de conducere cardiacă.
• Afectarea renală: Inflamația tractului urinar asociată cu artrita reactivă poate duce la complicații renale, precum nefrita interstițială sau glomerulonefrita.
• Complicații pulmonare: Deși rare, unele persoane cu artrită reactivă pot dezvolta inflamație la nivelul plămânilor (pneumonită) sau a membranei care înconjoară plămânii (pleurezie).

Prevenția artritei reactive se concentrează pe identificarea și tratarea promptă a infecțiilor declanșatoare, menținerea unei igiene adecvate și adoptarea unui stil de viață sănătos. Deși nu există o metodă sigură de a preveni boala, aceste măsuri pot reduce riscul de a dezvolta artrita reactivă.

Identificarea și tratarea infecțiilor

• Consultarea promptă a unui medic în cazul simptomelor de infecție urogenitală (secreții uretrale, disurie) sau gastrointestinală (diaree, dureri abdominale) pentru diagnostic și tratament adecvat.
• Urmarea întocmai a tratamentului antibiotic prescris pentru eradicarea completă a infecției și prevenirea complicațiilor.
• Testarea și tratarea partenerilor sexuali în cazul infecțiilor cu transmitere sexuală, precum infecția cu Chlamydia trachomatis, pentru a preveni reinfectarea.

Menținerea unei igiene adecvate

• Spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun, în special după folosirea toaletei, după schimbarea scutecelor și înainte de prepararea sau consumul alimentelor.
• Practicarea sexului protejat (folosirea prezervativelor) pentru a reduce riscul de a contracta infecții cu transmitere sexuală.
• Menținerea unei igiene intime adecvate prin spălare regulată și ștergere din față spre spate după folosirea toaletei.
• Evitarea contactului cu apa sau alimentele potențial contaminate în timpul călătoriilor în zone cu condiții sanitare precare.

Adoptarea unui stil de viață sănătos

• Menținerea unei greutăți corporale sănătoase prin adoptarea unei diete echilibrate și practicarea regulată a exercițiilor fizice pentru a reduce stresul asupra articulațiilor.
• Evitarea fumatului și consumul moderat de alcool, deoarece acestea pot agrava inflamația și pot interfera cu eficacitatea tratamentului.
• Gestionarea stresului prin tehnici de relaxare, meditație, psihoterapie sau alte metode pentru a reduce impactul negativ al stresului asupra sistemului imunitar.
• Asigurarea unui somn adecvat și a unui echilibru între activitate și odihnă pentru a permite corpului să se refacă și să lupte împotriva infecțiilor.

Evoluția bolii

• Aproximativ 50-70% dintre pacienți prezintă o rezoluție completă a simptomelor în decurs de 2-6 luni de la debutul bolii.
• În jur de 30-50% dintre pacienți pot experimenta episoade recurente de artrită, uveită sau alte simptome, în special în primii ani după diagnosticare.
• Un procent mai mic de pacienți (5-10%) poate dezvolta o formă cronică de artrită, cu simptome persistente și potențial invalidante.
• Prezența antigenului HLA-B27 este asociată cu un risc crescut de dezvoltare a spondilitei anchilozante și a unei forme mai severe de boală.

Importanța tratamentului timpuriu

• Diagnosticul și tratamentul prompt al infecției declanșatoare pot reduce riscul de a dezvolta artrita reactivă sau pot ameliora severitatea acesteia.
• Inițierea timpurie a terapiei antiinflamatoare și a măsurilor de protecție articulară poate limita progresia bolii și poate preveni apariția complicațiilor.
• Monitorizarea atentă a evoluției bolii și adaptarea tratamentului în funcție de răspunsul clinic pot optimiza rezultatele pe termen lung.
• Educația pacientului cu privire la boală, la măsurile de auto-îngrijire și la importanța aderenței la tratament este esențială pentru un management eficient.

Strategii de recuperare pe termen lung

• Continuarea terapiei medicamentoase conform recomandărilor medicului, inclusiv folosirea AINS, DMARD sau a agenților biologici, după caz, pentru a menține controlul bolii.
• Participarea regulată la ședințe de fizioterapie și la programe de exerciții adaptate pentru a menține mobilitatea articulară, forța musculară și funcționalitatea generală.
• Adoptarea unor măsuri de protecție articulară, cum ar fi folosirea ortezelor sau a dispozitivelor de asistență, pentru a reduce stresul asupra articulațiilor afectate.
• Managementul comorbidităților și al factorilor de risc, precum obezitatea, fumatul sau bolile cardiovasculare, pentru a optimiza starea generală de sănătate.
• Participarea la grupuri de suport sau la consiliere psihologică pentru a face față impactului emoțional al bolii cronice și pentru a îmbunătăți calitatea vieții.

Este artrita reactivă contagioasă?

Nu, artrita reactivă în sine nu este contagioasă. Cu toate acestea, infecțiile care o declanșează, cum ar fi infecția cu Chlamydia trachomatis sau unele infecții intestinale, pot fi transmise de la o persoană la alta prin contact sexual sau prin consumul de alimente sau apă contaminate.

Care este diferența dintre artrita reactivă și artrita reumatoidă?

Deși ambele sunt forme de artrită inflamatorie, artrita reactivă este declanșată de o infecție precedentă și afectează în principal articulațiile membrelor inferioare, în timp ce artrita reumatoidă este o boală autoimună care poate afecta articulațiile în mod simetric și pe scară largă, fără a fi legată de o infecție specifică.

Poate dieta să influențeze evoluția artritei reactive?

Deși nu există o dietă specifică pentru artrita reactivă, o alimentație echilibrată, bogată în fructe, legume, proteine slabe și grăsimi sănătoase, poate ajuta la menținerea unei greutăți corporale sănătoase și la reducerea inflamației. Unii pacienți pot beneficia de la evitarea alimentelor pro-inflamatoare, cum ar fi cele bogate în zaharuri rafinate sau grăsimi trans.

Este posibil să fac exerciții fizice cu artrită reactivă?

Da, exercițiile fizice adaptate și moderate sunt recomandate pentru a menține mobilitatea articulară, forța musculară și funcționalitatea generală. Cu toate acestea, este important să se evite suprasolicitarea articulațiilor afectate și să se adapteze programul de exerciții în funcție de nivelul de durere și de activitatea bolii. Un fizioterapeut poate oferi îndrumări specifice.

Cum poate fi gestionată durerea asociată cu artrita reactivă?

Durerea din artrita reactivă poate fi gestionată prin diverse metode, incluzând: medicație antiinflamatoare și analgezică (AINS, acetaminofen), aplicarea de gheață sau căldură asupra articulațiilor afectate, tehnici de relaxare (meditație, respirație profundă), fizioterapie și exerciții de stretching ușoare, precum și prin adaptarea activităților zilnice pentru a reduce stresul asupra articulațiilor dureroase.

Cum se realizeaza artroscopia pentru artrita reactiva

• Diagnostic:
  
  • Artroscopia poate fi utilizată pentru a confirma diagnosticul de artrită reactivă, permițând vizualizarea directă a articulațiilor și colectarea de probe de țesut sinovial. Această procedură poate ajuta la diferențierea artritei reactive de alte afecțiuni inflamatorii articulare, cum ar fi artrita septică sau artrita reumatoidă .
• Tratament:
  
  • Artroscopia poate fi folosită pentru tratarea complicațiilor artritei reactive, cum ar fi revărsatele articulare persistente (acumularea de lichid în articulație) care nu răspund la tratamentul conservator. Îndepărtarea țesutului sinovial inflamat sau a depozitelor de cristale articulare poate fi efectuată pentru a ameliora simptomele și pentru a îmbunătăți funcția articulară .
• Prognostic și recuperare:
  
  • Recuperarea după o artroscopie este de obicei rapidă, cu un timp mai scurt de reabilitare în comparație cu intervențiile chirurgicale deschise. Procedura minim invazivă permite o intervenție directă în zonele afectate, având ca rezultat o ameliorare mai rapidă a simptomelor și o mai bună preservare a funcției articulare .

• S1521694206000301
• article/606/
• S1568997214000172?via