Displazia de rotulă

Rotula, sau patela, este cel mai mare os sesamoid din corpul uman și joacă un rol crucial în funcționarea genunchiului. Situată în partea anterioară a articulației genunchiului, rotula se află încorporată în tendonul mușchiului cvadriceps femural și glisează pe suprafața anterioară a femurului distal.

Articulația patelofemurală este formată din suprafața posterioară a rotulei și troheea femurală (o suprafață în formă de șanț pe femur). Această articulație permite mișcarea rotulei în sus și în jos pe măsură ce genunchiul se îndoaie și se extinde, facilitând astfel transmiterea forței musculare de la cvadriceps la tibie.

Stabilitatea rotulei este asigurată de o combinație de structuri osoase și țesuturi moi, incluzând:

1. Configurația osoasă a trohleei femurale
2. Retinaculele mediale și laterale
3. Tendonul rotulian
4. Ligamentele patelofemorale mediale și laterale

Rolul ligamentului patelo-femural medial

Ligamentul patelo-femural medial (MPFL) este o structură cheie în stabilizarea rotulei, prevenind deplasarea laterală excesivă a acesteia. Acest ligament se întinde de la marginea medială a rotulei până la tuberculul adductor al femurului.

MPFL acționează ca un stabilizator pasiv primar, în special în primii 20-30 de grade de flexie a genunchiului, când contactul între rotulă și trohleea femurală este minim. Studiile biomecanice au arătat că MPFL contribuie cu aproximativ 50-60% din forța totală de reținere care se opune deplasării laterale a rotulei.

În cazul unei luxații de rotulă, MPFL este adesea prima structură care cedează, fiind rupt parțial sau complet. Reconstrucția chirurgicală a MPFL a devenit o procedură importantă în tratamentul instabilității patelofemorale recurente.

Displazia patelofemurală și tipurile sale

Displazia patelofemurală se referă la o anomalie de dezvoltare a articulației patelofemorale, care poate predispune la instabilitate și luxații de rotulă. Aceasta poate implica atât componenta osoasă (femur și rotulă), cât și țesuturile moi înconjurătoare.

Tipurile principale de displazie patelofemurală includ:

1. Displazia trohleei femurale: Caracterizată printr-un șanț trohlear aplatizat sau convex, care nu oferă o cale de alunecare adecvată pentru rotulă.
2. Displazia rotulei: Poate implica o rotulă mică (patela parva) sau o formă anormală a rotulei.
3. Patela înaltă (patela alta): Situația în care rotula este poziționată mai sus decât normal în raport cu articulația genunchiului.
4. Malalinierea patelofemurală: Include deviația laterală a tuberozității tibiale sau rotația femurală internă excesivă.

Mecanismul de producere

Luxația de rotulă poate apărea prin două mecanisme principale:

1. Traumatic:
   
   • Contact direct: Un impact puternic asupra genunchiului sau rotulei poate cauza deplasarea acesteia.
   • Fără contact: Apare frecvent în timpul activităților sportive, când o forță de rotație sau pivotare este aplicată pe un genunchi parțial flexat și picior fixat la sol.
2. Atraumatic:
   
   • Rezultă din anomalii anatomice sau biomecanice preexistente care predispun la instabilitate patelofemurală.
   • Poate apărea în timpul activităților zilnice obișnuite, cum ar fi urcatul sau coborâtul scărilor.

În majoritatea cazurilor, rotula se luxează lateral (în afară), deși în situații rare poate apărea o luxație medială.

Procesul tipic de luxație implică:

1. Contracția puternică a cvadricepsului
2. Rotația internă a femurului pe tibia fixată
3. Genunchiul în extensie sau ușoară flexie (0-30 grade)
4. Deplasarea laterală a rotulei peste marginea laterală a trohleei femurale

Factori de risc și cauze predispozante

Multiples factori anatomici și biomecanici pot crește riscul de luxație de rotulă:

1. Anomalii osoase:
   
   • Displazia trohleei femurale: Un șanț trohlear superficial sau plat oferă o ghidare insuficientă pentru rotulă.
   • Patela alta (rotulă înaltă): Crește distanța pe care rotula trebuie să o parcurgă pentru a se angaja în trohlee.
   • Genu valgum (genunchi în X): Modifică vectorul de forță al cvadricepsului, favorizând deplasarea laterală a rotulei.
2. Anomalii ale țesuturilor moi:
   
   • Laxitate ligamentară generalizată
   • Slăbiciune sau hipotonie a mușchiului vast medial oblic
   • Retracția retinaculului lateral
   • Hiperlaxitatea capsulei articulare mediale
3. Factori biomecanici:
   
   • Creșterea unghiului Q (unghiul format între linia de acțiune a cvadricepsului și tendonul rotulian)
   • Rotația femurală internă excesivă
   • Tibia vara (curbarea laterală a tibiei)
   • Pronația excesivă a piciorului
4. Factori demografici și de stil de viață:
   
   • Sex feminin (datorită pelvisului mai larg și unghiului Q mai mare)
   • Adolescență (perioada de creștere rapidă poate duce la dezechilibre musculare)
   • Participarea la anumite sporturi (mai ales cele care implică schimbări bruște de direcție)
   • Obezitatea (crește stresul asupra articulației patelofemorale)
5. Factori genetici:
   
   • Istoric familial de instabilitate patelofemurală
   • Sindroame genetice asociate cu laxitate ligamentară (ex. sindromul Ehlers-Danlos)
6. Traumatisme anterioare:
   
   • Luxații anterioare de rotulă cresc semnificativ riscul de recurență
   • Leziuni ale ligamentului patelo-femural medial (MPFL) pot compromite stabilitatea rotulei

Înțelegerea acestor factori de risc și a mecanismelor de producere a luxației de rotulă este crucială pentru:

• Identificarea pacienților cu risc crescut
• Implementarea strategiilor de prevenție
• Ghidarea deciziilor terapeutice (conservatoare vs. chirurgicale)
• Elaborarea programelor de reabilitare personalizate

Simptome acute

În cazul unei luxații acute de rotulă, pacientul va prezenta de obicei următoarele simptome și semne:

1. Durere intensă și bruscă în regiunea anterioară a genunchiului:
   • Pacienții descriu adesea o senzație de „pocnitură” sau „săritură” a genunchiului.
2. Deformarea vizibilă a genunchiului:
   • Rotula este deplasată lateral (în mod tipic), creând o proeminență anormală.
3. Incapacitatea de a îndoi sau întinde complet genunchiul:
   • Pacientul menține de obicei genunchiul în ușoară flexie pentru a reduce durerea.
4. Umflarea rapidă a genunchiului (edem):
   • Apare în primele ore post-traumatism, datorită acumulării de lichid sinovial și sânge în articulație (hemartroza).
5. Instabilitate articulară:
   • Senzația că genunchiul „cedează” sau este nesigur la încărcare.
6. Reducerea spontană a luxației:
   • În multe cazuri, rotula revine spontan în poziția sa normală atunci când pacientul întinde piciorul.
7. Crepitații sau senzația de „scrâșnire” la mișcarea genunchiului:
   • Poate indica leziuni ale cartilajului articular.
8. Limitarea funcțională:
   • Imposibilitatea de a merge sau de a susține greutatea pe piciorul afectat.
9. Anxietate și teamă:
   • Pacienții pot fi speriați de experiența traumatică și îngrijorați de consecințele pe termen lung.

Manifestări cronice

După un episod inițial de luxație sau în cazul instabilității patelofemorale recurente, pacienții pot prezenta următoarele manifestări cronice:

1. Senzație de instabilitate a genunchiului:
   • Pacienții descriu frecvent o senzație de „nesiguranță” sau „slăbiciune” a genunchiului, în special la schimbările de direcție sau la coborârea scărilor.
2. Durere anterioară de genunchi:
   • Poate varia de la o durere surdă, constantă, până la episoade acute de durere intensă.
3. Crepitații patelofemorale:
   • Senzația de „scrâșnire” sau „cracmente” la flexia și extensia genunchiului, în special la urcarea sau coborârea scărilor.
4. Episoade de „cedare” a genunchiului:
   • Momente în care pacientul simte că genunchiul se „blochează” sau „cedează” brusc.
5. Atrofie musculară:
   • În special a mușchiului cvadriceps, datorită evitării utilizării membrului afectat.
6. Limitări funcționale:
   • Dificultăți în efectuarea activităților cotidiene sau sportive care implică genunchiul.
7. Teamă de recidivă:
   • Anxietate legată de posibilitatea unei noi luxații, care poate duce la evitarea anumitor activități.
8. Sindromul de durere patelofemurală:
   • Durere difuză în jurul sau în spatele rotulei, exacerbată de activități care implică încărcarea articulației patelofemorale.
9. Modificări degenerative precoce:
   • În cazuri de instabilitate cronică, pot apărea semne de osteoartrită patelofemurală.
10. Leziuni asociate:
    • Condromalacia patelară sau leziuni de cartilaj pe suprafața posterioară a rotulei sau pe troheea femurală.
11. Hipermobilitate patelară:
    • Capacitatea anormală a rotulei de a se deplasa lateral, chiar și fără o luxație completă.

Examenul clinic

Examenul clinic reprezintă primul și cel mai important pas în diagnosticul luxației de rotulă. Acesta include:

1. Anamneza:
   
   • Detalii despre mecanismul traumatismului (în cazul luxațiilor acute)
   • Istoricul episoadelor anterioare de instabilitate sau luxație
   • Prezența factorilor de risc (ex. hiperlaxitate ligamentară, antecedente familiale)
2. Inspecția:
   
   • Evaluarea alinierii membrelor inferioare (ex. genu valgum)
   • Observarea edemului, echimozelor sau deformărilor genunchiului
   • Evaluarea atrofiei musculare, în special a cvadricepsului
3. Palparea:
   
   • Identificarea zonelor dureroase, în special de-a lungul marginii mediale a rotulei (posibilă leziune a MPFL)
   • Evaluarea prezenței unui hematom sau a unei efuziuni articulare
4. Testarea mobilității rotulei:
   
   • Testul de alunecare laterală a rotulei (glide test)
   • Testul de înclinare a rotulei (tilt test)
5. Teste specifice:
   
   • Testul de aprehensiune patelară: Pacientul este rugat să-și relaxeze piciorul în timp ce examinatorul aplică o presiune laterală pe rotulă. O reacție de teamă sau contracție musculară bruscă indică un test pozitiv.
   • Testul J-sign: Observarea traiectoriei rotulei în timpul extensiei active a genunchiului. O deviere laterală a rotulei în forma literei „J” indică instabilitate.
6. Evaluarea amplitudinii de mișcare:
   
   • Flexia și extensia activă și pasivă a genunchiului
7. Testarea forței musculare:
   
   • În special a cvadricepsului și a mușchilor stabilizatori ai șoldului
8. Evaluarea laxității ligamentare generale:
   
   • Folosind scoruri precum Beighton pentru hipermobilitate

Investigații imagistice

Investigațiile imagistice sunt cruciale pentru confirmarea diagnosticului, evaluarea severității leziunilor și planificarea tratamentului:

1. Radiografii standard:
   
   • Incidențe: anteroposterioară, laterală și axială (Merchant view)
   • Utilitate:
     
     • Evaluarea alinierii osoase și a înălțimii rotulei
     • Identificarea fracturilor asociate
     • Detectarea modificărilor degenerative
   • Măsurători specifice:
     
     • Înălțimea rotulei (indexul Insall-Salvati)
     • Unghiul de înclinare laterală a rotulei
2. Tomografie computerizată (CT):
   
   • Utilitate:
     
     • Evaluarea detaliată a morfologiei osoase
     • Măsurarea precisă a distanței TT-TG (tuberozitatea tibială – șanțul trohlear)
     • Analiza rotației femurului și tibiei
   • Protocoale speciale:
     
     • CT cu reconstrucție 3D pentru planificarea preoperatorie
3. Rezonanță magnetică (RMN):
   
   • Investigația imagistică de elecție pentru evaluarea completă
   • Utilitate:
     
     • Vizualizarea leziunilor de țesuturi moi (MPFL, cartilaj, menisc)
     • Evaluarea edemului osos post-traumatic
     • Identificarea leziunilor osteocondrale
   • Secvențe specifice:
     
     • Secvențe ponderate T2 cu supresie de grăsime pentru evidențierea edemului
4. Ecografia:
   
   • Utilitate:
     
     • Evaluarea dinamică a mișcării rotulei
     • Identificarea efuziunilor articulare
     • Ghidarea injecțiilor intra-articulare
5. Artroscopia:
   
   • Deși este o procedură invazivă, poate fi atât diagnostică, cât și terapeutică
   • Utilitate:
     
     • Evaluarea directă a leziunilor cartilajului articular
     • Tratamentul leziunilor asociate (ex. debridare, condroplastie)

Tratamentul conservator

Tratamentul conservator este adesea prima linie de abordare, în special pentru luxațiile primare fără leziuni osoase sau cartilaginoase semnificative.

Imobilizare și medicație

1. Imobilizare:
   
   • Obiectiv: Reducerea durerii și prevenirea deplasării ulterioare a rotulei.
   • Metode:
     
     • Orteze de genunchi cu stabilizator patelar (3-6 săptămâni)
     • Imobilizare în atelă gipsată în extensie (1-3 săptămâni, în cazuri severe)
   • Durata: Variabilă, de obicei 3-6 săptămâni, în funcție de severitatea leziunii.
2. Medicație:
   
   • Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): Pentru reducerea durerii și inflamației.
   • Analgezice: Paracetamol sau opioide slabe în cazuri de durere severă.
   • Relaxante musculare: Pentru reducerea spasmelor musculare asociate.
3. Crioterapie:
   
   • Aplicarea de gheață sau comprese reci în faza acută pentru reducerea edemului și a durerii.
4. Repaus și elevație:
   
   • Limitarea activității fizice și menținerea membrului afectat în poziție elevată pentru a reduce edemul.

Fizioterapie și kinetoterapie

Programul de recuperare funcțională este crucial pentru restabilirea funcției normale a genunchiului și prevenirea recurențelor.

1. Faza inițială (0-2 săptămâni):
   
   • Exerciții izometrice pentru cvadriceps
   • Mobilizări pasive ale rotulei
   • Exerciții de flexie-extensie a gleznei pentru menținerea circulației
2. Faza intermediară (2-6 săptămâni):
   
   • Exerciții de amplitudine de mișcare a genunchiului
   • Întărirea progresivă a cvadricepsului și ischiogambierilor
   • Exerciții proprioceptive și de echilibru
3. Faza avansată (6-12 săptămâni):
   
   • Exerciții de întărire a mușchilor stabilizatori ai șoldului
   • Exerciții pliometrice și de agilitate
   • Reluarea treptată a activităților sportive specifice
4. Tehnici complementare:
   
   • Taping neuromuscular pentru îmbunătățirea propriocepției
   • Stimulare electrică neuromusculară pentru activarea selectivă a vastului medial oblic
   • Hidroterapie pentru exerciții cu încărcare redusă

Tratamentul chirurgical

Intervenția chirurgicală este indicată în cazuri de instabilitate recurentă, leziuni osteocondrale semnificative sau în prezența factorilor anatomici predispozanți majori.

Tehnici chirurgicale convenționale

1. Eliberare laterală artroscopică:
   
   • Indicată în cazuri de retracție a retinaculului lateral
   • Procedură minimă invazivă care reduce tensiunea laterală excesivă pe rotulă
2. Medialisarea tuberozității tibiale:
   
   • Procedură Elmslie-Trillat sau Fulkerson
   • Corectează aliniamentul patelofemural prin deplasarea medială a inserției tendonului rotulian
3. Trocleoplastia:
   
   • Remodelarea șanțului trohlear pentru a îmbunătăți congruența patelofemurală
   • Indicată în cazuri de displazie trohleeană severă
4. Osteotomie femurală de derotație:
   
   • Corectează rotația femurală internă excesivă
   • Procedură complexă, rezervată cazurilor severe cu malrotație femurală
5. Proceduri de augmentare a țesuturilor moi:
   
   • Plicatura retinaculului medial
   • Avansarea vastului medial oblic

Reconstrucția ligamentului patelo-femural medial (MPFL)

Reconstrucția MPFL a devenit procedura de elecție în multe cazuri de instabilitate patelofemurală recurentă.

1. Tehnici chirurgicale:
   
   • Autogrefă (de obicei tendon gracilis sau semitendinosus)
   • Alogrefă (în cazuri selecționate)
2. Pași chirurgicali:
   
   • Crearea tunelurilor osoase în rotulă și femur
   • Fixarea grefei în poziție anatomică
   • Tensionarea grefei pentru a restabili stabilitatea patelofemurală
3. Avantaje:
   
   • Restabilește anatomia normală
   • Rezultate bune pe termen lung în prevenirea recurențelor
4. Considerații postoperatorii:
   
   • Protocolul de reabilitare progresivă
   • Reluarea activităților sportive la 6-9 luni postoperator

Protocoale de reabilitare

Protocoalele de reabilitare variază în funcție de severitatea leziunii și tipul de tratament aplicat, dar în general urmează un model progresiv bazat pe etape:

1. Faza acută (0-2 săptămâni):
   • Obiective: Controlul durerii și edemului, protecția structurilor lezate
   • Intervenții:
     • Crioterapie și compresie
     • Mobilizări pasive ușoare ale rotulei
     • Exerciții izometrice pentru cvadriceps
     • Mers cu cârje sau baston, cu încărcare parțială (în funcție de recomandările medicului)
2. Faza subacută (2-6 săptămâni):
   • Obiective: Creșterea amplitudinii de mișcare, începerea întăririi musculare
   • Intervenții:
     • Exerciții de amplitudine de mișcare activă asistată
     • Întărirea progresivă a cvadricepsului și ischiogambierilor
     • Exerciții în lanț kinetic închis (ex. mini-genuflexiuni)
     • Antrenament proprioceptiv ușor
     • Hidrokinetoterapie (când este posibil)
3. Faza de recuperare avansată (6-12 săptămâni):
   • Obiective: Îmbunătățirea forței și rezistenței musculare, restabilirea controlului neuromuscular
   • Intervenții:
     • Exerciții de întărire progresivă pentru toți mușchii membrului inferior
     • Exerciții pliometrice ușoare
     • Antrenament de echilibru și stabilitate avansat
     • Începerea alergării ușoare pe bandă (dacă este permis)
4. Faza de întoarcere la activitate (3-6 luni):
   • Obiective: Restabilirea funcției complete, pregătirea pentru activități sportive
   • Intervenții:
     • Exerciții specifice sportului practicat
     • Antrenament de agilitate și schimbare de direcție
     • Exerciții pliometrice avansate
     • Testare funcțională pentru evaluarea pregătirii de întoarcere la sport

Considerații speciale post-chirurgicale:

• După reconstrucția MPFL, evitarea flexiei complete a genunchiului în primele 2-4 săptămâni
• Progresie mai lentă și atentă în cazul procedurilor osoase (ex. trocleoplastie)
• Respectarea strictă a restricțiilor de încărcare și mișcare impuse de chirurg

Prevenirea recidivelor

Prevenirea recidivelor este un aspect crucial al managementului pe termen lung al luxației de rotulă. Strategiile de prevenire includ:

1. Menținerea forței musculare:
   • Program de exerciții regulat pentru întărirea cvadricepsului, în special a vastului medial oblic
   • Exerciții pentru întărirea mușchilor șoldului (abductori și rotatori externi)
2. Îmbunătățirea controlului neuromuscular:
   • Exerciții proprioceptive și de echilibru
   • Antrenament de stabilitate dinamică a genunchiului
3. Flexibilitate și mobilitate:
   • Stretching regulat pentru cvadriceps, ischiogambieri și banda iliotibială
   • Tehnici de mobilizare pentru a menține mobilitatea patelofemurală optimă
4. Corecția biomecanică:
   • Utilizarea ortezelor sau benzilor de taping funcțional în timpul activităților cu risc crescut
   • Corecția anomaliilor biomecanice (ex. pronație excesivă a piciorului) prin utilizarea ortezelor plantare
5. Modificări ale stilului de viață:
   • Menținerea unui indice de masă corporală sănătos pentru a reduce stresul asupra articulației
   • Alegerea activităților sportive cu impact redus sau modificarea tehnicilor sportive pentru a reduce riscul de recidivă
6. Educația pacientului:
   • Informarea despre factorii de risc și semnele precoce ale instabilității
   • Instruirea în tehnici de auto-management (ex. aplicarea de gheață, exerciții de întreținere)
7. Monitorizare regulată:
   • Evaluări periodice de către medic sau fizioterapeut pentru a detecta precoce orice semn de instabilitate recurentă
8. Program de întreținere pe termen lung:
   • Continuarea exercițiilor specifice de întărire și stabilizare chiar și după recuperarea completă
9. Adaptarea echipamentului sportiv:
   • Utilizarea încălțămintei adecvate și, dacă este necesar, a suporturilor personalizate
10. Tehnici de prevenție avansate:
    • Antrenament neuromuscular specific pentru îmbunătățirea controlului motor și a reacțiilor protective

Prognostic:

1. Factori care influențează prognosticul:
   • Vârsta pacientului la primul episod de luxație
   • Prezența leziunilor osteocondrale asociate
   • Severitatea anomaliilor anatomice predispozante
   • Aderența la programul de reabilitare
   • Tipul de tratament (conservator vs. chirurgical)
2. Prognosticul pe termen scurt:
   • Majoritatea pacienților revin la activitățile normale în 6-12 săptămâni după un episod acut
   • Recuperarea completă a forței musculare poate dura 3-6 luni
3. Prognosticul pe termen lung:
   • Aproximativ 50% din pacienții cu un prim episod de luxație vor avea recidive fără intervenție chirurgicală
   • Rezultatele chirurgicale moderne (ex. reconstrucția MPFL) arată rate de succes de peste 85% în prevenirea recidivelor
   • Riscul de dezvoltare a osteoartritei patelofemorale crește cu fiecare episod de luxație
4. Factori de prognostic favorabil:
   • Intervenție terapeutică precoce
   • Absența leziunilor osteocondrale semnificative
   • Complianța bună la programul de reabilitare
   • Corecția chirurgicală a anomaliilor anatomice predispozante

Complicații potențiale:

1. Instabilitate cronică:
   • Cea mai frecventă complicație, în special după tratamentul conservator al primului episod
   • Poate duce la episoade repetate de subluxație sau luxație
2. Leziuni osteocondrale:
   • Pot apărea atât pe suprafața posterioară a rotulei, cât și pe troheea femurală
   • Riscul crește cu fiecare episod de luxație
   • Pot duce la durere cronică și limitări funcționale
3. Osteoartrită patelofemurală:
   • Risc crescut de dezvoltare precoce a osteoartritei, în special după luxații recurente
   • Poate apărea chiar și la 10-15 ani după episodul inițial
4. Sindromul de durere patelofemurală:
   • Durere cronică anterioară de genunchi, exacerbată de activități care implică încărcarea articulației patelofemorale
5. Atrofie musculară persistentă:
   • În special a mușchiului cvadriceps, poate persista chiar și după reabilitare adecvată
6. Rigiditate articulară:
   • Mai frecventă după imobilizare prelungită sau complicații postoperatorii
7. Complicații postoperatorii:
   • Infecție (rară, <1%)
   • Tromboza venoasă profundă
   • Durere persistentă la locul grefei (în cazul reconstrucției MPFL)
   • Supracorectare sau subcorectare chirurgicală
8. Impactul psihologic:
   • Anxietate legată de activitățile fizice
   • Teama de recidivă, care poate limita participarea la sport
9. Limitări funcționale pe termen lung:
   • Dificultăți în activități precum urcatul și coborâtul scărilor, genuflexiunile sau alergarea
10. Modificări biomecanice compensatorii:
    • Pot duce la suprasolicitarea altor structuri ale membrului inferior (ex. șold, gleznă)

Strategii de optimizare a prognosticului și minimizare a complicațiilor:

1. Diagnostic și intervenție precoce
2. Tratament individualizat bazat pe factori de risc specifici
3. Reabilitare comprehensivă și progresivă
4. Monitorizare pe termen lung și intervenție promptă la primele semne de instabilitate recurentă
5. Educația pacientului privind importanța menținerii forței musculare și a controlului neuromuscular
6. Modificări ale stilului de viață pentru a reduce factorii de risc modificabili (ex. controlul greutății)
7. Utilizarea judicioasă a ortezelor și a tehnicilor de taping pentru protecție în timpul activităților cu risc crescut

Ce este luxația de rotulă?

Luxația de rotulă este o afecțiune în care rotula (osul din fața genunchiului) iese din poziția sa normală în șanțul trohlear al femurului. Aceasta poate fi rezultatul unui traumatism sau al unor anomalii anatomice preexistente.

Care sunt simptomele unei luxații de rotulă?

Simptomele includ durere intensă în genunchi, umflătură, incapacitatea de a îndoi sau întinde complet genunchiul, și o senzație de instabilitate a articulației. Uneori, pacienții pot auzi sau simți un „poc” în momentul luxației.

Pot să-mi luxez rotula fără un traumatism evident?

Da, este posibil. Persoanele cu anumite predispoziții anatomice sau laxitate ligamentară pot experimenta luxații de rotulă chiar și în timpul activităților zilnice obișnuite.

Cât timp durează recuperarea după o luxație de rotulă?

Timpul de recuperare variază, dar în general, pentru o luxație simplă tratată conservator, pacienții pot reveni la activitățile normale în 6-8 săptămâni. Recuperarea completă, inclusiv revenirea la sport, poate dura 3-6 luni.

Cum se realizeaza artroscopia pentru displazia de rotulă ?

1. Pregătirea pacientului: Pacientul este așezat în poziție supină sub anestezie generală. Se asigură accesul la genunchi folosind un intensificator de imagine și artroscop.

2. Explorare artroscopică: Se introduc trocare artroscopice în articulația genunchiului pentru a vizualiza structurile interne. Se inspectează suprafețele articulare pentru a identifica leziunile cartilaginoase, ligamentele patelofemorale, și alte anomalii.

3. Evaluarea și tratamentul leziunilor:

   • Leziunile cartilaginoase: Se îndepărtează sinovita hipertrofică și se tratează leziunile cartilaginoase. Cartilajul afectat poate fi debridat sau abradiat pentru a încuraja vindecarea.
   • Fracturi osteocondrale: Fragmentele osteocondrale sunt îndepărtate și craterele corespunzătoare sunt debridate sau abradiate .
   • Retinaculul patelar: Se poate realiza relaxarea retinaculului lateral și reconstrucția retinaculului medial pentru a stabiliza patela și a preveni recidivele de dislocare .

4. Post-operatoriu:

   • Pacientul este monitorizat pentru complicații precum infecții sau rigiditate articulară.
   • Recuperarea implică fizioterapie pentru a îmbunătăți forța și stabilitatea genunchiului, și pentru a preveni recidivele.

Eficacitatea și siguranța artroscopiei

Studiile arată că artroscopia este eficientă și sigură pentru tratamentul displaziei de rotulă, oferind rezultate favorabile în termeni de stabilitate și funcție articulară, cu un risc minim de complicații postoperatorii .

• 4584(05)00185-8/
• 4754(09)00199-7/
• 3635465211031427
• 007/BF01552649
• S0968-0160(05)00187-0/